Monitor al finanțării partidelor politice în Stefan Vodă, Soroca, Telenești, Ialoveni, Rîșcani, Cantemir, Hîncești, Dondușeni, Nisporeni
Asociația Promo-LEX
№5957382, 23 декабря 2017
Город:
Штефан Водэ
Образование:
Высшее
Опыт работы:
От 2-х до 5-и лет
Зарплата:
Не указана
График:
Частичная занятость / Совместительство
Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea Societății Civile. Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit, înregistrată la Ministerul Justiției la 19 iulie 2002 și îşi desfășoară activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Contextul proiectului:
În perioada 26 iulie 2016 – 25 iulie 2019, Asociația Promo-LEX implementează Proiectul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Proiectul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002 în cadrul Programului Monitorizarea Proceselor Democratice al Asociației. Proiectul/Programul prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și contribuirea la creșterea responsabilității politice a autorităților și a altor actorilor politici. De asemenea, în cadrul Proiectului/Programului au fost/vor fi implementate și Misiunile de observare a Alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 2016, Alegerile Parlamentare din 2018 și Alegerile Locale Generale din 2019, precum și alegerile locale anticipate care vor avea loc pe durata proiectului.
În acest context, Asociația Promo-LEX anunță concurs de angajare pentru poziția de Monitor al finanțelor partidelor politice la nivel raional în cadrul raioanelor Ștefan Vodă, Soroca, Telenești, Ialoveni, Rîșcani, Cantemir, Hîncești, Dondușeni și Nisporeni (câte o persoană în fiecare raion).
Termen și condiții de colaborare:
Monitorii vor presta în perioada 20 ianuarie – 15 martie 2018 (durata contractului – 1 lună) servicii de monitorizare a finanțelor partidelor politice (pentru al doilea semestru al anului financiar de raportare 2017) în baza unui contract de prestări servicii. Asociația Promo-LEX ar putea colabora cu persoanele selectate și în cadrul altor proiecte, cu condiția prestării unor servicii calitative şi evaluării pozitive.
Candidați eligibili: În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG locale sau naționale) sau lideri de opinie, cetățeni activi la nivel local care sunt interesați de promovarea transparenței finanțelor partidelor politice și a activismului civic în general.
Funcționarii publici, persoanele angajate în cadrul administrației publice locale şi/sau membrii partidelor politice nu pot participa în cadrul acestui concurs!
Cerințe față de candidați:
Domiciliu/reședință sau loc de trai în Aria de Responsabilitate (raionul) pentru care a aplicat, domiciliu sau reședința în centrul raional corespunzător va constitui un avantaj;
Non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai vre-unor partide politice/mișcări social-politice);
Studii în domeniul juridic, științe politice, economic, social, educațional, APL, media etc.;
Experiență de muncă de cel puțin 2 ani, preferabil în domeniile indicate mai sus;
Abilități de interacțiune şi comunicare cu diverși actori sociali (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.) va constitui un avantaj;
Abilități de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
Cunoașterea la nivel avansat a limbilor română şi rusă, cunoașterea limbii engleze va constitui un avantaj;
Obligatoriu – abilități excelente de utilizare a computerului (MS Office – Word, Excel, Internet, e-mail, rețele sociale – Facebook, Odnoklassniki, VKontakte etc.);
Acces constant la calculator și Internet;
Rezistentă la stres;
Responsabilitate și punctualitate;
Integritate și discreție profesională.
Responsabilități generale:
Identificarea reprezentaților filialelor teritoriale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;
Desfășurarea vizitelor de monitorizare la oficiile regionale ale partidelor politice din aria de responsabilitate;
Intervievarea/chestionarea reprezentanților/delegaților oficiali ai partidelor politice din organizațiile teritoriale;
Raportarea calitativă și prezentarea în termen a chestionarelor completate;
Respectarea metodologiei de monitorizare;
Participarea la un seminar de instruire şi/sau evaluare pentru prezentarea metodologiei de monitorizare;
Semnarea şi respectarea Codului de Conduită a monitorilor Promo-LEX;
Orice alte sarcini delegate de Asociație.
Candidații vor prezenta dosarul de aplicare care va conține următoarele documente:
Curriculum Vitae (CV);
Completarea online a “Chestionarului de angajare a Monitorilor” – https://goo.gl/NXvvXM
Dosarul de Aplicare trebuie completat în limba română şi expediat prin email la adresa angajare@promolex.md cu mențiunea “Pentru poziția de Monitor”.
Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 26.12.2017, ora locală 12:00.
Persoana de contact: Chebeș Cristina, Coordonator de Rețea – mob. 069350474.
Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaturilor cu cerințele stipulate mai sus în baza CV şi chestionar; cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate.
Informațiile personale livrate de dumneavoastră, vor fi prelucrate, stocate și folosite conform prevederilor Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal nr.133 din 8 iulie 2011 şi Hotărîrii Guvernului privind aprobarea Cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal nr.1123 din 14.12.2010. Datele furnizate sunt confidențiale. În cazul în care veți fi selectați, aceste date vor fi utilizate pentru a vă contacta, în caz contrat acestea vor fi radiate.
La interviu vor fi invitate doar persoanele pre-selectate.

Телефон:
Контактное лицо:
Chebeș Cristina
E-mail:
Сайт:
Закрыть
Готово!
Твое резюме успешно отправлено 🥳
Закрыть
Твое резюме успешно отправлено 🥳